Încălzire în pardoseală cu agent termic
Fie că trebuie să montezi un sistem de încălzire într-o casă nouă, fie că vrei să montezi un sistem de încălzire eficient într-o locuință deja construită, varianta de încălzire în pardoseală cu agent termic poate fi o alegere bună.
Clima din România ne obligă la un sistem de încălzire pentru locuință în sezonul rece. Deși încălzirea în pardoseală a prins mai mult teren în România în ultimii ani, ea are o vechime destul de mare în alte zone ale lumii. În ultimul timp nevoia de confort în locuință a crescut semnificativ. Ne dorim o locuință confortabilă și eficientă energetic, ca după o zi de muncă să ajungem acasă la odihnă și să nu mai facem nimic. Ne dorim când ajungem acasă, să ne bucurăm de un mediu plăcut și reconfortant. Avem nevoie de un sistem de încălzire automatizat care să ne ofere confortul dorit, iar o încălzire în pardoseală cu agent termic poate satisface această nevoie.
Ce este încălzirea în pardoseală cu agent termic
Încălzirea în pardoseală cu agent termic este o modalitate termică eficientă, elegantă și confortabilă pentru încălzirea locuinței în sezonul rece. Este un sistem alcătuit din conducte cu apă caldă distribuite la nivelul podelei și care oferă încălzire în locuință.
Există diverși producători cu diverse componente pentru încălzirea în pardoseală. În funcție de ce producător alegi, peste conductele de apă se poate turna șapă sau se poate monta direct parchet. Apa este încălzită cu ajutorul unei centrale termice la aprox 50 grade Celsius. Apa caldă este transmisă apoi, cu ajutorul unui distribuitor, către rețeaua de țevi montată în șapa de beton. Șapa preia căldura din țevi și prin convecție oferă căldura în locuință.
Pentru a face o alegerea bună pentru sistemul tău de încălzire informează-te să cunoști avantajele și dezavantajele.
Avantaje încălzire în pardoseală cu agent termic
Acest sistem de încălzire în pardoseală cu agent termic prezintă multiple avantaje.
- Are o eficiență cu peste 30 % mai mare decât un sistem de încălzire prin calorifere. Consumul la gaze la un sistem de încălzire în pardoseală este mai mic decât la încălzirea cu calorifere.
- Oferă un confort termic sporit. Căldura din pardoseală se ridică uniform în încăpere iar senzația de cald la picioare într-o zi friguroasă este foarte plăcută.
- Oferă mai mult spațiu în încăpere. Caloriferele nu mai sunt necesare. Spațiul ocupat de calorifere este acum liber și ai nenumărate opțiuni de decor în locuință.
- Căldura se distribuie uniform în toată încăperea.
- Poate fi instalat sub diferite tipuri de pardoseli ( parchet, gresie, mochetă, lemn).
- Este o soluție elegantă și modernă de încălzire a locuințe
- Permite multiple forme de automatizări care oferă un confort sporit în locuință și optimizează consumul centralei termice
Dezavantaje încălzire în pardoseală cu agent termic
- Cost mai ridicat la achiziție. O instalație de încălzire în pardoseală este mai scumpă decât o instalație cu calorifere. Investiția însă se amortizează în timp relativ scurt.
- Încălzirea lentă a locuinței. Caloriferele se încălzesc în câteva minute. La acest sistem căldura trebuie să încălzească șapa care redă apoi căldura în locuință. De aceea este recomandat ca încălzirea în pardoseală să se pornească cam cu 1-2 înainte de venirea frigului și setată la o temperatură minimă.
- Montaj și costuri de montaj. Montajul pentru încălzirea în pardoseală cu agent termic implică mai mult disconfort și deranj. Uneori și prețul manoperei este mai scump.
- Atenție la alegerea mobilierului. Dat fiind faptul căci căldura vine din pardoseală se recomandă mobilier cu picioare. Altfel acolo unde mobilierul este direct pe pardoseală se poate realiza o supraîncălzire a zonei plus că vei pierde o cantitate de căldură care nu este degajată în cameră.
- Micșorarea înălțimii camerei. Dacă casa este deja construită sau nu ai luat în calcul acest tip de încălzire pentru locuință planșeul se va ridica cu înălțimea șapei.
Eficiența unui sistem de încălzire în pardoseală cu agent termic.
Pentru sistemul de încălzire în pardoseală să fie eficient este important să țineți cont de următoarele aspecte:
-
Termoizolarea sub șapă.
Se recomandă pentru o eficiență crescută i termoizolație de 10-20 cm polistiren extrudat sub șapă. Dacă vrei să construiești o casă nouă și vrei să montezi încălzire în pardoseală cu agent termic șine cont de acest aspect altfel vei pierde din înălțimea camerei. La casele vechi este indicat a se face o termoizolare cât se poate, pentru a nu scădea prea mult din înălțimea camerei.
-
Termoizolarea locuinței.
Un sistem de încălzire este eficient atunci când pierderile de căldură prin diferite locuri (ferestre și uși, pereți, plafon). Consultă un specialist pentru a vede necesarul de termoizolație pentru a avea o casă eficientă energetic.
-
Automatizarea sistemului.
Pentru o eficiență maximă un sistem de încălzire în pardoseală cu agent termic trebuie automatizat. Poți să folosești termostate inteligente programabile, termostate inteligente controlabile de la distanță sau diferite sisteme performante pentru controlul căldurii. Aceste sistem performante pentru controlul căldurii oferă un confort termic sporit și optimizează consumul centralei.